Skip to main content

Fistula de cauză dentară la câine este un diagnostic la care ne gândim atunci când, în regiunea capului și/sau gâtului, apar mici formațiuni, ca niște năsturei. Prin aceste formațiuni se scurge puroi. Diagnosticul diferențiat, în aceste cazuri, se face cu prezența aristelor/altor corpi străini sau cu formațiunile tumorale. La Dentovet vom face acest diagnostic diferențiat cu rapiditate, astfel încât pacientul să lase suferința la noi în cabinet.

Cum apare fistula de cauză dentară la câine?

Structura dentară vă este frumos explicată pe desen în filmul explicativ al structurii dintelui.

Prin contaminarea directă sau indirectă a pulpei dentare apare infecția și inflamația periapicală. Organismul va încerca să limiteze această parodontită apicală, încercând să realizeze o barieră, circumscriind-o cu ajutorul unei membrane.

Dacă dintele cauzal nu este tratat sau îndepărtat, infecția va crește în dimensiuni și se va extinde. Osul este inextensibil. Implicit, această parodontită va crește în dimensiuni și va genera presiune și durere.

Puseele acute ale abcesului dentar vor duce, în timp, la încercarea organismului de a scădea presiunea de la nivelul parodontitei apicale, de a-și căuta singur o rezolvare a problemei. Va apărea atunci un cordon fibros prin care, conținutul purulent, va fi evacuat la suprafața tegumentului sau la nivelul mucoasei cavității orale.

Fistula orala

Fistulă orală

Fistula tegumentara

Fistulă tegumentară

Diagnosticul dintelui cauzal pentru fistula de cauză dentară la câine

Originea fistulei se va diagnostica intraoperator, cu ajutorul radiografiei dentare.

Așa cum știți, radiografiile dentare sunt gratuite pentru pacienții Dentovet și se realizează oricâte sunt necesare pentru un diagnostic de acuratețe.

Tratamentul fistulei de cauză dentară la câine

În funcție de gradul de afectare parodontală a dintelui se va decide păstrarea sau îndepărtarea acestuia de pe arcadă. Dacă din punct de vedere parodontal dintele nu este afectat, se poate păstra prin rezecție apicală. Echipa noastră realizează rezecții apicale conform procedurilor internaționale. Parte din cazurile în care am tratat fistule dentare le aveți expuse în Secțiunea Cazuri.

Fistulele dentare la câini

Fistulele dentare la câini: diagnosticare, tratament, oportunitate intervenție…

Vezi cazuri de fistule dentare...

Dacă parodonțiul marginal este compromis se va extrage atât dintele, cât și restul dinților care, conform radiografiilor dentare, necesită extracții.

RX fistula dentara la caine

Toate aceste manopere vi se vor explica și se vor realiza doar cu acordul dumneavoastră.

Indiferent că se vor realiza extracții sau rezecții apicale, toate suturile se vor realiza cu fire resorbabile. Astfel, nu va fi necesară îndepărtarea ulterioară a acestora în cadrul unei noi intervenții.

Durata intervenției în cazul fistulei de cauză dentară la câine

Experiența noastră bogată ne permite să obținem cel mai bun timp operator pentru fistula de cauză dentară la câine. Dacă discutăm doar de extracția unui singur dinte atunci aceasta va fi cuprinsă între 10 și 20 de minute. În cazul unei rezecții apicale, unde sunt implicate și manopere de endodonție, cu control radiologic în timpul manoperelor, atunci timpul de lucru va fi cuprins undeva între 40 și 60 de minute.

În tot acest timp, toate constantele cardio-respiratorii, dar și temperatura corporală, vor fi atent monitorizate. De cele mai multe ori se va realiza și un control al fluidelor. Atunci când discutăm de fistule de origine dentară la câini prezența bacteriană este implicită. De aceea se vor administra și antibiotice, atât în timpul intervenției, cât și post-operator.

Costurile intervenției pentru fistula de cauză dentară la câine

Costurile intervenției pentru fistula de cauză dentară la câine sunt în funcție de opțiunile de tratament. Ca la orice intervenție, totul începe cu anestezia inhalatorie al cărei preț variază în funcție de kilogramele pacientului.

Extracția dentară variază ca preț, în funcție de tipul dintelui extras și de dimensiunile pacientului. Toate tarifele noastre pentru extracții dentare le găsiți aici.

Dacă se optează pentru salvarea dintelui, atunci costurile unei astfel de intervenții sunt cele ale tratamentului endodontic pentru tipul dintelui tratat. La acesta se adaugă prețul manoperei de rezecție apicală.

Costurile se comunică, întotdeauna, la începutul intervenției.

Trebuie să vă menționăm că, dacă sunt implicați mai mulți dinți, facem discount-uri de volum.

Oportunitatea intervenției

Discuțiile legate de oportunitatea intervenției pentru fistula de cauză dentară la câine nu își au locul. Ca să fim cinstiți și corecți, tipul acesta de intervenție trebuia să aibă loc ieri, dacă fistula este prezentă.

Doar contraindicațiile majore, medicale, vor bloca o astfel de intervenție. Vârsta nu reprezintă o contraindicație. Dacă constantele sanguine, inima, plămânii, ficatul, rinichii funcționează în parametri, protocoalele anestezice se adaptează.

Cu o medie de patru pacienți pe zi, Echipa Dentovet a trecut cu bine peste asemenea încercări, mulți pacienți considerați de neanesteziat.

Noi am încercat să explicăm cât mai intuitiv patologia, tratamentul, intervențiile realizate de noi. Fiecare caz are particularitățile lui. Din acest motiv, dacă descoperiți la animalul dumneavoastră de companie câteva dintre indiciile prezentate de noi, vă invităm la consultație.

Consultația personalizată este cel mai bun start pentru un plan de tratament adecvat și eficient.