Fracturile dentare la animalele de companie au predominat ca diagnostic în cadrul stomatologiei veterinare în primul an de existență a noastră. Recente sau vechi, toate au fost tratate conservator, adică am păstrat dinții pe arcadă.

Bineînțeles că, inevitabil apare întrebarea: dar oare merită? Dacă aș întoarce întrebarea, în cazul celui care mi-o adresează: oare sufletul acesta pur, închis într-un corp care nu comunică prin același limbaj cu noi, merită să sufere?Care mi-ar fi răspunsul?

De fiecare dată când cineva încearcă să mă convingă că, animalele nu simt durerea ca noi, simt cum clocotesc și încerc să dau dovadă de cât mai multă diplomație, pentru că nu un conflict ar duce la convingerea interlocutorului că eu am dreptate. Există o reală similitudine între nervii cranieni umani și cei ai câinilor și pisicilor, dar din păcate lipsa de cunoaștere pe toate nivelurile duce la erori care ne fac să stagnăm, nu să evoluăm.

Un câine, o pisică care stau în casă cu noi, sunt membri ai familiei noastre.Trebuie să fiți conștienți că în primele ore de la realizarea fracturii, animalul resimte exact ca și omul durere acută: da, plânge, dar poate nu suntem în preajmă, poate interpretăm greșit. A nega existența durerii dentare la animalele de companie este exact ca și cum am ascunde mizeria sub preș și atunci vin să va întreb: e curat?

Da, exact ca în cazul oamenilor există posibilitatea să se mai fractureze dintele fără pulpă. Vom găsi atunci alte soluții potrivite situației respective. E clasica poveste a drobului de sare…dar, dacă? Însă dumneavoastră ca proprietari, iubitori de animale, puteți trăi liniștiți, știind că pe animalul dumneavoastră de companie îl doare un dinte? Nu cred!

De multe ori primesc răspunsuri de tipul: oricum roade lemne, pietre…V-ați întrebat vreodată ca poate rosul respectiv îi alină durerea? Cum? Mecanismul e simplu și explicația vine din stomatologia umană: moare pulpa dentară, apare gangrena pulpară  cu gazele rezultate din procesele de fermentație și putrefacție, iar gazele rezultate vor vrea să iasă: fie coronar, fie spre os. În prima fază de infectare radiculară periapicală durerea dispare atunci când se aplică presiune pe zona periapicală și abia după o anumită perioadă (mai mare sau mai mică, de la caz la caz) se trece la etapa numărul doi cu durere la percuția în ax și la aplicarea forțelor masticatorii.

Așa că dragi proprietari, dragi colegi: anestezia generală efectuată corespunzător ( vă asigur că nimeni nu este superficial în munca lui și că am colegi medici veterinari deosebiți, care stăpânesc tehnicile de anestezie și au grijă ca totul să decurgă fără incidente) și tratamentul de canal corect efectuat salvează unități masticatorii.

Da, și eu sunt proprietară la rândul meu și îmi iubesc puii până la cer și înapoi. Sunt o mamă excesiv de protectivă, însă ce trebuie făcut, facem. Am înțeles, încă din primul an an de stomatologie veterinară, că vârsta pacientului e doar orientativă, câtă vreme analizele de sânge sunt în parametri, iar inima îi este fără modificări patologice. Am înțeles că și dacă sunt probleme medicale, combinațiile anestezice se vor schimba și tot se va putea realiza intervenția în siguranță. Nu salvarea de la o anestezie generală sau de la o simplă sedare, în funcție de tipul intervenției, împreună cu negarea problemei, reprezintă adevărata dragoste.Adevărata dragoste este aceea când îi vrei binele celui de lângă tine și îl ajuți informat!