Dr. Diana Strugariu

Acasă / Despre noi / Echipa / Dr. Diana Strugariu

Experiență clinică 4800

80%

Pacienți tratați 750

75%

Intervenții chirurgicale 72

65%

Anestezii 5

20%

Am absolvit Facultatea de Medicină Veterinară din Cadrul USAMV Cluj-Napoca în anul 2018.

În același an am avut bucuria de a fi primită în echipa Clinicii Veterinare Calvaria.

Pentru a mă integra bine și repede în echipă am încercat și, cred că am reușit, să îmi etalez bunele capacități organizatorice, spiritul de echipă și comunicarea.

De mică mi-am dorit să fiu medic veterinar și nici nu se putea altfel, pentru că aveam o dragoste deosebită pentru animale.

Intervențiile stomatologice veterinare au fost o noutate pentru mine, dar acum mă bucur când văd în planificare pacienți de stomatologie veterinară.

Chiar și Oscar, un border collie deosebit de frumos și de inteligent,  câinele fratelui meu, a avut nevoie de o intervenție stomatologică. Acesta și-a fracturat un incisiv lateral. Totul a decurs foarte bine, Oscar fiind cel mai fericit și fără dureri dentare.

De când sunt în echipa Clinicii Veterinare Calvaria am asistat la numeroase intervenții de stomatologie veterinară. Aceste intervenții eu cred că am îmbunătățit viața pacienților noștri.

De-a lungul anilor au fost multipli factori care m-au determinat să aleg cariera de medic veterinar. Totul are un început… Tot timpul m-am considerat o persoană destul de influențată de ceea ce se întâmplă în jurul meu, dar asta nu m-a împiedicat niciodată să zic „DA, HAI SA O FACEM” și astfel să depășesc prin seriozitate și muncă obstacolele. Mutatul din Botoșani în Cluj a fost primul pas. Medicina veterinară, deși știam că va fi solicitantă fizic și emoțional, a fost pasul al doilea. Cunoștințele dobândite pe perioada facultății m-au ajutat să înaintez și mai mult în viață spre un țel mai clar, angajarea la un cabinet de top unde toate calitățile mele pot fi puse în practică eficient.

Încă de la o vârstă fragedă am avut o pasiune pentru animale, cu fiecare ocazie fugeam la casa bunicilor ca să îmi consum toată energia pe care o aveam cu câinii, felinele și inclusiv bovinele și cabalinele din gospodăria acestora. Nu regret nici o secundă pe care am petrecut-o acolo, atât pentru familie cât și pentru oportunitatea de a mă juca, ajuta, interacționa cu animalele cât mai mult și a-mi confirma gândurile tot mai persistente de a lua o decizie în direcția medicinei veterinare.

A fost un moment important înainte de începerea facultății în care am decis sa fac un pas înspre a avea un animal de companie, de care sa am grijă, pe care să-l îngrijesc, să-l cresc, și să-l iubesc în fiecare zi. Știam că timpul meu petrecut acasă va fi limitat datorită solicitărilor de la facultate, dar a fost ceva ce mi-am dorit cu adevărat.

Gica, este un axolotl (Ambystoma mexicanum), specie unică, flexibilă, expresivă care mi-a marcat viața. Jumătate amfibian, jumătate pește, trăiește aproximativ 25 de ani. De-a lungul anilor a devenit un aspect clar faptul că este pe cale de dispariție și în continuare îi caut un partener pentru a continua perpetuarea speciei.

Fratele meu, de asemenea, a făcut acest pas (unul mai mare), un Border Collie, pe nume Oscar, un cățel incredibil, deștept, atent, cuminte, tot ce-și poate dori un stăpân la casa omului. Am fost alături de el de la primele secunde de când a apărut în viața noastră și voi continua să fiu oricând și oricât va fi nevoie. Sfaturile pe care le-am dat în această direcție consider că au fost benefice într-o evoluție prospera a lui Oscar și mă consider mătușa lui, acolo pentru el, la bine și la greu. Sper curând să fac și eu acest pas super important pentru că am o dorință de a-mi direcționa toate calitățile pe care le-am dobândit de-a lungul anilor înspre un companion patruped.

Mă consider o persoană organizată, ambițioasă și plină de dorință și energie în ceea ce fac, în special când acel ceva îmi place la nebunie. Voi continua să evoluez pe partea asta și sper, la un moment dat, să-mi aloc mai mult timp ca să ajut comunitatea din Romania să crească, un exemplu la acest capitol ar fi partea de voluntariat, să particip la fel de fel de activități din cadrul adăposturilor, adopții și să fac pași mari înspre direcția asta.