Dr. Adrian Toma

Acasă / Despre noi / Echipa / Dr. Adrian Toma

Experiență clinică 13.200 ore

99%

Pacienți tratați 1650

90%

Intervenții chirurgicale 860

80%

Anestezii 1150

85%

Am absolvit Facultatea de Medicină Veterinară din cadrul USAMV Cluj-Napoca în anul 2011.

Munca cu pacienții patrupezi am început-o încă din copilărie, medicina veterinară fiind o tradiție de familie. Primele mele amintiri cu tratamente de specialitate vin din copilărie, de pe la 3-4 ani, când îmi asistam tatăl la diverse manopere.

Începând cu anul 2014 sunt managerul Clinicii Veterinare Calvaria. Munca cu pacienții și dorința de a acoperi o plajă cât mai largă de tratamente m-au făcut să mă specializez în mai multe ramuri ale medicinei veterinare. Astfel, am specializări în anesteziologie, ecografie, dermatologie și însămânțări artificiale. Din anul 2014 sunt doctorand la Catedra de parazitologie din cadrul Facultății de Medicină Veterinară din cadrul USAMV Cluj-Napoca.

Am început colaborarea cu dr. Raluca Nedelea în 2018. Impulsul colaborării a fost dat de momentul în care am început să conștientizăm necesitatea acoperirii segmentului de probleme cu punct de plecare dentar. Împreună am consultat și tratat diverse patologii orale. De la fracturi dentare recente sau vechi, la gingivite, parodontopatii sau patologii orale asociate unor boli sistemice, și-au găsit tratament la noi. Feed-back-ul pozitiv din partea proprietarilor după intervențiile reușite de stomatologie veterinară ne-au întărit această colaborare și încrederea că echipa interdisciplinară este una de succes.

Am crescut împreună ca echipă astfel încât ne aflăm în punctul în care ne anticipăm manoperele. Toate acestea se oglindesc pozitiv în bunăstarea pacientului. Buna colaborare se observă și în articolele științifice scrise împreună și participările la congrese internaționale, lucru care, pe mine ca manager mă face mândru, confirmându-mi alegerile făcute.

Pentru a crea o complementaritate conexă serviciului de stomatologie veterinară, anul acesta am participat la workshop-ul de stomatologie veterinară organizat în cadrul AMVAC-ROSAVA. Cu această ocazie cu am avut plăcerea să îi ascult conferențiind pe Brook Niemiec și Ana Nemec.

Dragostea pentru animale ne face să găsim soluții în situații dificile. Mai mult, ne place să deschidem noi drumuri, noi opțiuni de tratament, astfel încât să creștem calitatea vieții pacienților noștri.

Nu am știut ce înseamnă să ai un animal de companie până când nu mi-am întâlnit soția. Ea era înnebunită după animăluțele ei, la acel moment având o vizslă maghiară.

În 2011 mi-a făcut și mie cadou un puiuț adorabil de vizslă maghiară. Otis mi-a fost cel mai bun prieten, mergea cu mine oriunde, și în mașină, călătorea cu capul pe umărul meu. Este foarte ascultător și inteligent. Pentru el aș fi făcut și am făcut orice, i-am luat apărarea când a fost amenințat, m-am certat cu rudele pentru el și obrăzniciile pe care le făcea căci era încă un puiuț.

Mergea cu mine pe teren și îl cunoștea tot satul unde lucram la acea vreme. În una din excursiile noastre cu bicicleta, pe o pășune, a fost atacat de un Ciobanesc de Asia Centrală și, deși s-a predat, s-a ales cu o rană urâtă în zona axilară și până am ajuns la cabinet a pierdut destul de mult sânge. L-am operat și în acea seară am dormit cu el în brațe până când s-a trezit.

Când am plecat de acasă și am venit în Cluj am vrut să-l iau și pe el dar părinții mei m-au rugat să-l las lor pentru că le amintea de mine, plus că era un cățel foarte cuminte care asculta de toți membrii familiei.

Tot în 2011 a venit în mijlocul nostru și Cleopatra, o pisică foarte frumoasă dar și foarte teritorială și independentă. Ea a reușit și reușește în continuare să ne domine cățeii, să stabilească limite care până și lui Otis la cele 35 de kilograme ale sale, să-i fie greu să le treacă. Pe vremea când trăiau împreună, eu trebuia să-l bag în camera că îi era frică de Regină.

Cleopatra

O dată cu băiețelul nostru am primit-o în casă și pe Izi, o cățelușă de teckel sârmos foarte frumoasa, iubitoare și pupăcioasă. Ea e mai îndrăzneață cu pisica noastră dar se înțeleg bine în cele din urmă, când nu se “joacă” prin casă.

Izzy 2