Proiectul caritabil Lady își are izvorul în prima noastră adopție.

În 2012 intra în viața noastră o făptură chinuită de viață, care își ducea zilele din mila vecinilor. La prima vedere era un câine nespălat și sălbatic pe care destinul l-a încercat mult. Era o femelă maidaneză în vârstă de cel puțin 6 ani. A fost empatie la prima vedere și am început să o studiez din spatele geamurilor închise astfel încât să nu o pun pe fugă la prima interacțiune. Am început să o hrănesc, să îi realizez un culcuș, iar la o lună era în casa noastră. Drumul a fost greu și lung, dar ce pot să vă spun cu siguranță este că, dragostea modelează, dragostea educă și dragostea prelungește viața.

Pot să vă relatez că nu mergeam în lesă și că aveam dureri de articulații. De asemenea, am fost asigurată de toți vecinii că fiind un câine maidanez nu se va obișnui în casă. Am învins ideile preconcepute și ne-am obișnuit în casă fără să ne mai dorim să mergem cu toți cei care ne iubeau până când închideau ușa și noi rămâneam afară în frig și ploaie la temperaturi inacceptabile.

Au apărut și piticii. La început Megghie, o fetiță schnauzer pitic negru, foarte deștept. Apoi echipa s-a mărit cu Nano, un băiețel schnauzer pitic negru argintiu, foarte cuminte.

Lady a fost și este mai bună bonă pentru piticii noștri. Cu fermitate și respect pentru fragilitatea lor, Lady a creat cei mai cuminți căței. În consecință, casa ne-a rămas intactă, cățeii având acces în toate momentele zilei în toată casa.

Regulile au fost regulile dragostei care ne-a fost și întoarsă înmiit. Am învățat că bunătatea se găsește de multe ori acolo unde nici nu te aștepți.

Așa a apărut Proiectul Caritabil Lady!

Proiectul Lady

Proiectul caritabil Lady este un proiect al faptelor bune care nu pot fi recompensate prin bani. Ajutăm cu tratamente stomatologice gratuite, un caz pe lună, un patruped a cărui familie nu își permite serviciile noastre. Încurajăm prin acest proiect caritabil și conștientizarea importanței sănătății orale pentru animalele de companie.

Tot ce aveți de făcut este să ne scrieți povestea voastră, noi vom analiza cazurile și vom alege câte un câștigător.

Doriți să faceți o surpriză plăcută unei familii care știți că și-ar dori stomatologie veterinară pentru patruped, dar nu își permite? Împreună putem găsi soluții pentru a desena zâmbete pe fața tuturor.

Haideți să schimbăm lumea cu Proiectul Caritabil Lady!

Februarie 2020

Patrik a fost cazul caritabil al lunii februarie în cadrul Proiectului Caritabil Lady.

Am fost rugați să examinăm un motănel care se umflase în regiunea maxilară stângă. I se administraseră antibiotice, dar hipersalivația și refuzul hranei continuau. Fiind fără stăpân, în grija Asociației Nuca, am decis să îl examinăm de urgență. Semnele resorbției dentare la feline erau evidente, la fel și existența unui abces dentar la nivelul lui 206, 207.

Fiind sub antibioterapie, am decis extracția dinților din cadranul 2 și 4. De obicei mergem cu extracții pe aceeași parte într-o ședință, însă dinții cei mai afectați erau în cadranele menționate, starea lui de sănătate nepermițându-ne să întindem timpii operatori. În 45 de minute prima ședință se finaliza cu ajutorul piezotomului, urmând să revină în două săptămâni la următoarea ședință de extracții.

La 14 zile, după cum puteți vedea locul extracțiilor era închis, iar gingia avea o colorație normală. Mai mult, în momentul reîntâlnirii nu l-am mai recunoscut decât după tabloul dentar. Patrick se îngrășase și se făcuse un superb motănel.

Ianuarie 2020

Azorica este aleasa lunii în cadrul Proiectului Caritabil Lady. Susținem rezolvarea problemelor dentare ale câinilor aflați în dificultate și în căutare de stăpâni responsabili.

Ne-a fost solicitat ajutorul și, după o prealabilă consultație, am realizat un maraton de endodonție. Azorica ne-a impresionat prin temperament și aspect. De talie mică-medie aceasta prezenta niște urechi decorate de păr, precum niște aripi de îngeraș. Când îi vorbeai erai sigur că vorbești cu un om și te înțelege. Blândă și frumoasă, cel mai probabil, a mușcat din cușcă în așteptarea omului potrivit.

Ne-am stabilit o limită de timp având în vedere numeroasele probleme dentare, propunându-ne să rezolvăm cât mai multe dintre ele. Datorită experienței și aparaturii am reușit să efectuăm 16 pulpectomii cu 16 obturații coronare, cu rezolvarea hiperplaziei gingivale de la nivelul carnasierilor superiori. Timpul de lucru a fost 2 ore.

Azorica și-a revenit cu bine și a scăpat de multe dureri dentare!

Noiembrie 2019

Cazul lunii noiembrie este cazul unui cățel care se luptă să trăiască, făcând și fizioterapie. A avut un accident rutier, soarta nu i-a fost prietenoasă, dar spre norocul lui Asociația Nuca l-a preluat și cu ajutorul donațiilor este dus la recuperare locomotorie. Cum bine au intuit medicii veterinari care l-au examinat, avea și o problemă, zic eu congenitală, de comunicare oro-antrală printr-o alipire imperfectă a mugurilor de creștere în zona canin-premolar unu stânga superior. Din păcate caninul nu avea susținere osoasă, iar reconstrucția osoasă era exclus să fie cu succes, am decis să extragem caninul și să închidem comunicarea oro-antrală. Evoluția este foarte bună. Vom reveni cu fotografii finale după epitelizarea completă.

Octombrie 2019

Cazul lunii octombrie a fost un caz spectaculos, de tipul Cenușăresei. Asociația Nuca ne-a prezentat o pisică căreia i s-au făcut extracții incomplete și care i-au produs neplăceri majore. Pisica nu se mai alimenta, slăbise foarte mult, stare generală proastă, blănița fiindu-i într-o stare precară datorită salivei care i se scurgea datorită durerilor puternice.

După realizarea extracțiilor tuturor resturilor, inclusiv a caninilor, pisicuța noastră a înflorit, iar la controlul de o lună se îngrășase, mai-mai să nu o recunoaștem.

Ne bucurăm de fiecare dată când schimbăm în bine viața unui patruped.

Septembrie 2019

Cazul lunii septembrie este al unui pisicel salvat de o mare iubitoare de patrupezi. Fiind o vreme ploioasă și la o vârstă fragedă- având doar dinții temporari, a contactat Feline calicivirus, formă gravă cu o ulcerație linguală semnificativă.

O singură ședință de laserterapie, cu atingerea ulcerației ne-a adus în situația fericită de revenire poftă de mâncare și posibilitatea de alimentare fără dureri.

Bucuriile au venit mai departe peste pisicel, el fiind adoptat în perioada imediat următoare.