Skip to main content

Fracturile maxilare posttraumatice la pisici sunt, cu siguranță, evenimente nedorite. Ele reprezintă, totuși, o realitate cu care ne confruntăm, dar pe care o rezolvăm cu succes la Dentovet.

Încărcătura emoțională în astfel de situații este foarte mare. Intervențiile în astfel de situații sunt intervenții de urgență imediată, vitale. 

Este foarte important ca prima intervenție să fie și unica. Reintervenția după alte încercări nereușite va aduce un rezultat final stabil obținut în pași multipli. De aceea preferăm să fim noi cei care reduc fracturile maxilare posttraumatice primii. Chiar dacă ne desfășurăm activitatea după un orar stabilit cu multe zile înainte, reușim să facem loc urgențelor imediate, imposibil de anticipat.

Folosim tehnici de reducere și imobilizare adaptate fiecărui caz, certificate la nivel internațional, oferind cele mai bune premise vindecării per primam. Radiologia dentară disponibilă în cabinetul nostru va fi un ghid obiectiv al manoperelor efectuate.

Îngrijirile postoperatorii vă vor fi explicate și notate în fișa cu care pacientul pleacă din cabinet. Vom fi alături de dumneavoastră în acest moment solicitant al copilului patruped. Fracturile maxilare la pisică sunt extrem de traumatizante emoțional, dar și fizic. Însă, trebuie să știți că multe pisici nu supraviețuiesc accidentelor de mașină. Primul lucru bun al acestui eveniment nefericit este că a supraviețuit acestui impact. Ajungerea într-un cabinet specializat este al doilea lucru bun care se poate întâmpla în această situație.

Vă invităm să ne urmăriți parte din cazurile rezolvate la Dentovet și să ne contactați urgent în caz de nevoie.

Traumatism țesuturi moi

Iată un caz de traumatism de țesuturi moi petrecut tot în prima săptămână a lunii octombrie din 2021. Pisica s-a prezentat pentru asimetrie facială. Spre norocul ei traumatismul a fost doar la nivelul țesuturilor moi, produs probabil de un canin al unui adversar.

Este foarte important ca, atunci când discutăm despre traumatisme maxilare, pacientul să fie investigat radiologic. Radiografiile, sau imaginile de tip CT, sunt cele care confirmă sau infirmă afectarea țesuturilor dure.

Pisicile cu acces la exterior sunt cele mai des implicate în traumatisme dento-faciale.

Pisicuța a plecat acasă acasă după un timp operator record de 15 minute.

Fractură de arc zigomatic la o pisică tânără

Prima săptămână a lui octombrie 2021 a fost săptămâna cu cele mai multe traumatisme maxilo-faciale. Iată un alt caz în care o minune cu suflet a ajuns în cabinetul nostru cu o fractură de maxilar și de os zigomatic. Pe partea contralaterală existau mici traumatisme ale țesuturilor moi, fără implicarea țesuturilor dure. Estimăm că vârsta pacientei noastre este de patru-cinci luni de viață. Ne-am străduit să realizăm minim invaziv intervenția, astfel încât să îndulcim startul în viață al pacientei noastre, după o asemenea încercare.

Ne vom revedea la șase săptămâni, atunci când vom îndepărta sistemul de imobilizare a fracturii de arc zigomatic.

Despicătură la nivelul simfizei mandibulare

Iată un caz de fractură maxilară posttraumatică constând în despicătură la nivelul simfizei mandibulare. Pacientul s-a prezentat la Dentovet pentru tulburări de apetit. Am realizat radiografia dentară a zonei frontale mandibulare și am descoperit cauza refuzului hranei. Am amânat restul intervențiilor stomatologice necesare cazului timp de șase săptămâni, urmând să le realizăm după consolidarea zonei afectate.

Discutând cu proprietara am ajuns la concluzia că puteau fi multiple situațiile în care pisicuța să se fi accidentat.

Fractură maxilară octombrie 2021

Fractură maxilară posttraumatică octombrie 2021 este un caz care ne-a solicitat emoțional, dar mai ales profesional. Într-o zi de duminică am intervenit de urgență pentru salvarea acestei pisicuțe accidentate. La o primă privire îți puteai da seama de durerile resimțite posttraumatism. Nările erau colabate, faciesul era deformat, hipersaliva de durere, iar multe fragmente osoase erau mobile.

Este unul dintre cele mai complexe cazuri de traumatisme maxilo-faciale întâlnite.

Mandibula era despicată la nivelul simfizei mentoniere, cu deplasare și expunere a marginii bazilare mandibulare stângi la exterior. Fragmentele erau deplasate în sens cranio-caudal, latero-medial, cu dehiscență mediană la nivelul planșeului oral. Zona tegumentară pe unde fragmentul mobil ieșise la suprafață era necrozată.

Maxilarul superior avea o fractură mediană, cu deplasare la nivelul palatului, implicând palatul dur și moale. Dar exista și o fractură laterală dreaptă la nivelul palatului, medial de arcul dentar, pe care îl întrerupea, în cadrul unei fracturi care implica și zigoma. Fragmentele erau mobile, deplasate, însoțite de hematoame mari.

Abordarea cazului a început cu stabilizarea mandibulei, ca mai apoi să stabilizăm fracturile maxilare.

După aproape trei ore, reconturarea facială era evidentă. Fragmentul de palat înfundat, cuprins între fractura mediană și cea laterală de palat, revenise la poziția corespunzătoare, iar nările colabate s-au deschis. Am folosit atât plăcuțe de osteosinteză, cât și sârmă sub formă de cerclaje. Radiografiile de control post imobilizare ne-au confirmat repoziționarea corectă a fragmentelor mobile.

Putem concluziona că este o pisicuță norocoasă. După intervenția în cabinetul nostru, în care echipa Dentovet s-a reunit duminica, suntem convinși că viața va reveni la normal, cu o calitate a vieții neștirbită de acest eveniment nedorit.

Fractură maxilară posttraumatică după accident auto

Iată un alt caz din categoria fracturilor maxilare porttraumatice la pisici, impresionant prin amploarea leziunilor, dar mai ales prin prezentarea tardivă în cabinetul nostru. Fracturile maxilare s-au produs în urma unui accident de mașină.

Timp de o săptămână, pacientul nostru s-a alimentat cum a putut. Mandibula era despicată la nivelul simfizei mentoniere, cu o dehiscență de planșeu bucal și deplasarea fragmentelor osoase. Pacientul nostru mai prezenta și o fractură de palat anterior, cu deplasare.

Am redus fracturile, iar la șase săptămâni am îndepărtat sistemele de imobilizare.

Ocluzia era funcțională. Tot la șase săptămâni am îndepărtat dinții cu probleme dentare, tratând endodontic caninii.

Pacientul nostru ne-a trimis salutări într-o zi cu soare, după ultima vizită în cabinet.

Fractură maxilară posttraumatică la un pisic din Maramureș

Fracturile maxilare posttraumatice la pisici au ajuns la Dentovet tocmai din Maramureș. Iată un caz trimis către noi de către colegi din Baia Mare. Cazul este în lucru, am redus fractura de palat cu înfundare cu ajutorul unei plăcuțe de osteosinteză.

După primele 48 de ore, pisicul se bucura de razele soarelui, toamnei și se alimenta. 

Sistemele de imobilizare permit reluarea vieții cotidiene. Astfel, nu este necesară internarea și ținerea sub observație în sistem de spital.

Vom aduce la zi cazul, în momentul finalizării acestuia.

Fracturi maxilar posttraumatic după căderea de la etaj

Iată un caz cu fracturi maxilare posttraumatice produse prin căderea de la etaj. La nivelul maxilarului se observă o linie de fractură, dar fără deplasare, care cranial începe de la nivelul incisivului lateral și urmează arcul dentar, spre caudal. Nefiind cu deplasare și neimplicînd mucoasa palatinală am decis să nu intervenim.

La nivelul mandibulei, însă, a fost necesar să imobilizăm. Frumusețea evoluției radiologice de la nivelul simfizei mandibulare poate fi interpretată și de un nespecialist. Calusul osos s-a realizat, stabilizând despicătura. Prin stabilizare, la îndepărtarea sistemului de imobilizare, am putut constata lipsa mobilității în focarul de fractură.

Fotografia portret realizată înainte și după stabilizarea fracturii, este și ea elocventă pentru evoluția cazului.