Skip to main content

Fracturile dentare la pisici se întâlnesc cel mai frecvent la nivelul caninilor. Explicația constă în faptul că aceștia sunt situați excentric în arcul dentar, au o lungime mult mai mare în comparație cu ceilalți dinți, iar camera pulpară a acestora este foarte mare, ajungând până în dreptul vârfului acestora. De obicei, caninii superiori sunt mai des implicați în fracturi, comparativ cu cei inferiori. Fracturarea acestora se produce prin căderi de la înălțime, atât în casă, la aterizări ratate de pe un mobilier pe altul, cât și afară, prin căderi de la etaj. Bătăile dintre pisici, duc la fracturi dentare prin lovituri dinte în dinte.

La Dentovet, procedura de salvarea a dinților implicați în fracturi dentare la pisici se desfășoară într-un timp scurt, conform standardelor internaționale, cu o anestezie adaptată fiecărui caz. Fracturile dentare la pisici necesită și o complexă investigare radiologică. Radiografiile necesare unei asemenea intervenții sunt gratuite pentru pacienții clinicii.

Fractură canin pisică medie

Cazul acestei pisicuțe ne-a impresionat pentru că, în afară de acest canin drept superior avea dinții sănătoși și o formulă dentară completă. Gingiile aveau aspect normal, fără semne de inflamație locală. Am realizat un tratament endodontic conform standardelor internaționale. Tratamentul endodontic permite păstrarea dintelui pe arcadă. Explicarea tratamentului endodontic o puteți găsi în secțiunea Servicii, la Endodonție. Coronar am reconstituit clasic, cu ajutorul unei obturații din compozit fotopolimerizabil.

La revenirea din anestezie pacienta noastră a început să se alimenteze cu un apetit crescut.

Fractură canin pisică europeană

Deschidem seria cazurilor fracturilor la pisică cu un caz al unei pisicuțe adoptate cu un canin fracturat.

S-a prezentat în cabinetul nostru pentru refacerea zâmbetului. La radiografia inițială am constatat existența unui canal radicular larg, semn că incidentul nefericit s-a produs atunci când era tânără. Probabil între timp a deprins abilități mai bune la aterizare pentru că restul caninilor erau intacți.

Am rezolvat cu bine cazul, obținând radiografia care să confirme  acest lucru.

Fractură canin superior drept

Iată un alt caz între fracturile dentare la pisici este a uneia care a ratat aterizarea. De această dată, proprietarii au surprins momentul exact. Pisicuța încercase să sară de pe dulap pe canapea, aterizând în bot.

Urmare a acestui prost management al aterizării, caninul superior drept a devenint vizibil modificat în lungim, dar și pisicuța deosebit de agresivă. Schimbarea de comportament trebuie să ridice semne de întrebare și să vă determine să vă prezentați în cabinetul de stomatologie veterinară. Durerea dentară poate fi exprimată în mai multe feluri, iar principalele semne ale durerii dentare le găsiți la noi pe site la secțiunea Semnele durerii dentare.

Am rezolvat repede și bine acest caz, experiența noastră spunându-și cuvântul în rezolvarea acestor patologii.

Fractură canin prin cădere de la etaj

Vă prezentăm o situație clasică de fractură dentară la pisică, des întâlnită în cabinetul nostru. O pisicuță care cade de la etaj și își fracturează caninul. Caninii au o poziție excentrică în arcul dentar felin, având și o lungime mult mai mare decât cea a celorlalți dinți. Inevitabil la o aterizare greșită, sunt primii care sunt afectați. O altă realitate a acestor dinți, este și camera pulpară deosebit de coborâtă, adică până aproape de vârful acestora. Așa că, aproape orice fractură duce la deschiderea camerei pulpare și impunerea unui tratament endodontic. Deschiderea camerei pulpare, de cele mai multe ori se observă prin observație în oglindă, camera pulpară fiind situată în centrul dintelui, nu spre fața pe care o examinăm noi prin vedere directă.

Iată un alt caz rezolvat cu bine de echipa noastră!