Accident este cazul care ne-a impresionat din clipa în care l-am găsit pe rețelele de socializare. Pisicul a fost accidentat grav de o mașină. Ne-am dorit să fim cei aleși pentru rezolvarea situației pentru că avem cunoștințele necesare și toată infrastructura necesară rezolvării unui asemenea caz, de o asemenea complexitate. Atunci când dr. Adrian Toma ne-a întrebat dacă dorim să îl rezolvăm, am spus DA fără să stăm pe gânduri. Traumatismul cranian avea următorul bilanț:

  • despicătură de mandibulă la nivelul simfizei;
  • fractură deschisă în cavitatea orală;
  • despicătură anterioară de planșeu bucal;
  • denudarea vestibulară a ramurii orizontale stângi a mandibulei;
  • luxație de condil mandibular stâng.

Toate acestea erau asociate cu prezentarea tardivă, după accident, în cabinetul nostru. Prezentarea întârziată posttraumatism atrage după sine multiple riscuri care pot vicia succesul terapeutic. Riscul infecțios era ridicat, în plus condilul mandibular a fost nevoit să stea în poziție greșită 5-6 zile, deci repoziționarea acestuia era compromisă.

Am intrat în operație realizând imobilizarea părților osoase implicate în accident, cu sutura părților moi lezate.

După scurgerea timpului necesar vindecării articulare, am îndepărtat contenția pentru a nu bloca articulația temporo-mandibulară. Am realizat imobilizarea fracturii mandibulare cu o metodă provizorie, inovativă, care să nu necesite anestezia ulterioară a pacientului accidentat. Repoziționarea condilului în articulație necesită o perioadă mai scurtă de timp față de imobilizarea fracturilor osoase.

Rezultatele nu au întârziat să apară. Bucuria a fost fără margini când am primit filmulețul cu pacientul nostru la păscut. Mișcările mandibulei sunt libere, și reușește să prindă fire subțiri de iarbă.

Chiar și cele mai complexe cazuri își găsesc rezolvarea cu bine în cabinetul nostru!