Skip to main content

Trei cazuri rare de stomatologie veterinară la câini fac subiectul blogului de azi. Întotdeauna ne inspirăm din cazuistica săptămânii care a trecut. Săptămâna 11- 18 aprilie a fost o săptămână bogată. Au fost cazuri spectaculoase, cu pacienți veniți de la sute de kilometri depărtare. Ne înclinăm cu respect în fața acestor proprietari care își doresc servicii de stomatologie veterinară la nivelul serviciilor de stomatologie umană.

Primul caz rar de stomatologie veterinară la câine

Cu toate că săptămâna ne-a fost plină de muncă, am găsit cheia rezolvării unui caz de urgență care ne-a fost prezentat. Pacientul, un bichon tânăr, în vârstă de patru ani. Detartrat în decembrie, brusc refuză hrana, se ascunde sub pat, de unde nu mai dorește să iasă. Pacientul era febril, iar analizele de sânge erau în parametri normali. Atunci când ne-am apropiat să examinăm în stare de conștiență cavitatea orală a încercat să ne muște. Evident, era vizibil chinuit de durerile de la nivelul cavității orale. Am știut, atunci, că problema este serioasă. Am insistat și am ridicat buza cu cea mai mare tandrețe de care putem da dovadă. Am pus diagnosticul de la prima vedere: stomatită ulcero-necrotică la câine.

Stomatita ulcero-necrotică la câine

Stomatita ulcero-necrotică la câine a făcut subiectul posterului prezentat de noi, la Utrecht, la Congresul European de Stomatologie Veterinară. Îl puteți găsi la secțiunea de articole științifice publicate de noi.

Stomatita ulcero-necrotică la câine este o patologie cu o etiologie puțin cunoscută, însă deosebit de dureroasă. Dacă căutați articole științifice o veți găsi sub acronimul de CCUS sau CUSP, prescurtări care înseamnă Canine Chronic Ulcero-Stomatitis/ Canine Ulcerative Paradental Stomatitis. Noi, cei de la Dentovet rezonăm mai mult cu cea din urmă denumire a acestei entități patologice. Această stomatită ulcero-necrotică are leziunile pe gingia adiacentă dinților încărcați cu depozite moi de placă dentară și de tartru. Sunt așa numitele leziuni patognomonice, de ”kissing ulcers”, când imaginea feței vestibulare a dinților afectați se găsește în oglindă pe mucoasa adiacentă, sub forma unei ulcerații. Ulcerațiile la început sunt superficiale, ca mai apoi să cuprindă tot mai multe straturi celulare. Pe măsură ce timpul trece, acestea se extind, sunt dureroase, nu permit alimentarea fără durere, deci pacientul refuză hrana de orice fel. Hrana umedă se lipește de aceste leziuni cauzându-i durere, iar hrana solidă lovește ulcerațiile cauzând o durere lancinantă, cu ecouri lungi, greu de uitat. Pacientul se emaciază, apărarea imunologică scade, implicit starea generală se depreciază de la o oră la alta.

Cazuri rare de stomatologie veterinara

Cauzele apariției bolii

Cauzele exacte ale apariției bolii nu se cunosc, dar se știe că igiena orală precară și placa bacteriană predispun, întrețin și augmentează această entitate patologică. Sunt autori care îndrăznesc să facă asocieri între anumite rase și CUSP. Noi admitem relația directă dintre placa bacteriană și CUSP, însă nu îndrăznim să generalizăm sau să afirmăm că există o legătură genetică la nivel de rasă. Admitem că în codul genetic al exemplarelor afectate de CUSP există o modificare predispozantă, dar la nivel de individ și nu de rasă.

Cheia succesului în acest caz a fost dictată de situația locală. Am îndepărtat dinții cu mobilitate, am detartrat, am aplicat soluții de igienă profesională și am făcut injecții cu PRP. Având în vedere că pacientul era emaciat, concentratul de plasmă obținut a fost unul într-o cantitate scăzută. Cu toate acestea, a doua zi pacientul a început să se alimenteze și să ne lase să îi examinam gura conștient.

Al doilea caz rar de stomatologie veterinară la câine

Al doilea caz dintre cele trei cazuri rare de stomatologie veterinară la câine vine de la colaboratorii noștri, asociația ASIPA. ASIPA e o organizație care dă șanse câinilor aflați în dificultate, găsindu-le căsuțe în Germania și Suedia. Părinții europeni sunt familiarizați cu serviciile de stomatologie veterinară și își doresc ca momentul schimbării domiciliului să fie unul plin de emoții pozitive. Deci, câinii adoptați de la ASIPA părăsesc România fără probleme medicale. Drumul prin cabinetul nostru se impune, având astfel posibilitatea să le documentăm cazurile cu fotografii inițiale, intraoperatorii atunci când se impune, fotografii postoperatorii și din această lună cu radiografii dentare gratuite. De obicei pacienții sunt seniori cu probleme medicale asociate, dar pe care echipa noastră îi manageriază corespunzător. De cele mai multe ori surmontăm problemele cardiace, hepatice sau renale, oferindu-le un tratament stomatologic de calitate.

Cazul de vineri

Cazul de vineri ne-a surprins chiar și pe noi. Un metis de pekinez, în vârstă, avea o ploaie de resturi dentare la nivelul cavității orale. Prezenta secreții la nivelul cavității nazale, semn clinic al comunicării oro-nazale. Ne așteptam să fie un caz dificil, dar a depășit cu mult așteptările. Am realizat radiografii dentare inițiale, iar pe parcursul intervenției nenumărate. De ce? Pentru că eram în situația în care declaram că am terminat, dar la radiografie mai apărea un rest, greu de decelat clinic. Resturile dentare erau intraosos de multă vreme și aproape că făcuseră bloc comun cu osul.

Doar doi carnasieri inferiori au rămas, restul dinților și resturilor a fost necesar să îl părăsească. Comunicarea oro-nazală am găsit-o la nivelul restului radicular al caninului superior drept. Am închis-o cu un lambou fără tensiune.

Probabil că vă întrebați cât timp a durat toată intervenția. Două ore susținute a fost intervalul orar în care am pescuit bucată cu bucată resturile dentare ale bătrânului pekinez. Astfel, acesta va păși pe tărâm german, asanat din punct de vedere stomatologic, în ciuda vârstei.

Felicitări ASIPA pentru toată energia, tot entuziasmul și toată dedicația de care dați dovadă!

Cazul al doilea de stomatologie veterinara

Al treilea caz de stomatologie veterinară

Al treilea caz din cele trei cazuri rare de stomatologie veterinară este confirmarea lucrului bine făcut de noi, în ianuarie. Dacă la oameni mineralizarea osoasă post rezecție apicală apare la șase luni, spre bucuria noastră, în cazul pacientei noastre, s-a produs la trei luni.

Am realizat o radiografie de control a zonei operate și am găsit mineralizare osoasă.

Rezectie apicala

Legendă:

  • Pătrat portocaliu = zonă de remineralizarea osoasă. Se poate observa cum trabeculele osoase se formează în jurul zonei rezecate.
  • Cerc roz indică etanșeitatea obturației retrograde.
  • Săgeata albastră indică tentativa de endodonție realizată anterior, nu de către echipa noastră. Se observă cu ușurință importanța localizării căii de acces pentru o endodonție corespunzătoare. Altfel, realizarea unor căi false cu compromiterea definitivă a dintelui în cauză, reprezintă majora complicație a acestor aborduri necorespunzătoare în endodonție.

Iată cum am ajuns la finalul blogului de azi, cu multe cazuri nediscutate, dar rezolvate. Pregătim surprize noi la noi pe site, începând cu săptămâna viitoare. Poate așa, vom putea să vă prezentăm mai multe din practica zilnică a cabinetului nostru.

Din Cluj-Napoca vă dorim zile cu soare și fără dureri dentare!

Trei cazuri rare de stomatologie veterinara