Relația dintre boala parodontală și bolile renale la câini și pisici este clarificată încă din 2011 pentru câini și din 2018 pentru pisici. Sănătatea orală a companionilor noștri are ecouri la distanță, ecouri dovedite de studii clinice. În blogul din această duminică vă voi dezvolta acest subiect.

Acest subiect ne-a fost semnalat la ultimul curs de stomatologie veterinară de către dr. Rachel Perry. Îmi place să iau parte la cursuri cu tematică cunoscută mie pentru a vedea diverse abordări  ale aceluiași subiect. Nota personală pe care o dă fiecare specialist poate aduce plus valoare tehnicilor de lucru. Astfel, prin comunicare și cooperare, pacientul are de câștigat.

RELAȚIA BOALĂ PARODONTALĂ ȘI BOLILE RENALE LA CÂINI

Relația boală parodontală și bolile renale la caini

Relația boală parodontală și bolile renale la câini este una predictibilă. Boala parodontală la animale este rezultatul conjugării mai multor factori: lipsa igienei orale, statusul parodontal, igiena alimentară precum și bagajul genetic individual. Afectarea la distanță a diferitelor organe se face prin diseminarea în fluxul sanguin a bacteriilor patogene care au un tropism dovedit pentru endoteliul renal. De aici începe circuitul inflamator cu glomerulonefrite și, în timp, afectarea parenchimului renal.

Un studiu retrospectiv a fost publicat în 2011, fiind realizat pe un număr impresionant de foști pacienți: 415 971 câini. Aceștia au fost urmăriți pe o perioadă de 6 ani, începând din anul 2002 până în anul 2008. Deci, un studiu de luat în calcul.

Concluzia studiului a fost că riscul dezvoltării insuficienței cronice renale crește o dată cu severitatea afectării parodontale. Mai mult, cu cât stadiul bolii parodontale este mai înaintat, valorile creatininei serice și ale ureei serice cresc, indiferent că s-a pus sau nu diagnosticul de boală renală.

RELAȚIA BOALĂ PARODONTALĂ ȘI BOLILE RENALE LA PISICI

Relația boală parodontală și bolile renale la pisici

Relația boală parodontală și bolile renale la pisici este una strânsă. Astfel, studiul de analiză a datelor înregistrate de-a lungul a 11 ani, publicat în martie 2018 și desfășurat pe 169 242 pisici vine să întărească afirmația de mai sus.

Astfel, exact ca în cazul câinilor, riscul dezvoltării afecțiunilor renale crește notabil o dată cu creșterea afectării parodontale. Boala parodontală stadiu 3-4 la pisici are riscul cel mai mare de a dezvolta boală renală.

Noi, am avut caz concret. O pisicuță la 14 ani cu tablou sanguin cu numeroase constante modificate s-a prezentat cu evidente dureri dentare. Valorile ureei, creatininei, ale proteinelor totale, aspartataminotransferaza (GOT) erau crescute semnificativ. Ne-am asumat cu toții riscurile intervenției  pe un asemenea pacient. Calitatea vieții pacientei noastre, la prezentare era mult scăzută. Colegii mei, artizani ai anesteziei generale au asigurat starea de bine a pacientei noastre cu o vârstă respectabilă. Am asanat focarele dentare. Fără un regim alimentar și medicamentos diferit față de perioada anterioară prezentării în cabinetul nostru, la 2 luni de zile analizele erau în valori normale.

Purico

În concluzie v-aș recomanda, mai ales proprietarilor de pisicuțe, la primele semne de gingivită, miros urât al gurii sau măcar o dată pe an să vă prezentați în cabinetul stomatologic veterinar. Combinația boală parodontală – boală renală se autopotențează și poate fi fatală. De aceea, este imperios necesar de la primele semne de boală parodontală să rezolvăm problemele dentare pentru a nu declanșa sau agrava o boală renală.

Vă dorim numai zile cu soare alături de copiii patrupezi!

Relația dintre boala parodontală și bolile renale - final

Leave a Reply