Patologiile orale tratate în această săptămână au fost: fracturi dentare cu implicarea camerei pulpare, hiperplazii gingivale, gingivo-stomatita cronică la feline și persistența dinților temporari. Fracturile dentare și hiperplaziile gingivale au fost diagnosticele preponderente în această perioadă. Pe lângă fracturile dentare pe care le tratăm cu succes atât conservativ, cât și chirurgical, un număr ridicat de pacienți s-au prezentat cu hiperplazii gingivale. Mult prea des întâlnitele gingivite la feline și-au ocupat un loc deloc neglijabil în paleta de patologii tratate de noi. Persistența dinților temporari necesită în continuare ajutor specializat.

Hiperplaziile gingivale

Hiperplaziile gingivale au început să crească în adresabilitate, fiind deranjante estetic, olfactiv și incomodând în masticație. Dacă acum 2 ani realizam intervenția chirurgicală clasic, cu bisturiul, azi realizăm intervenția cu aparatură de ultimă generație, la aceleași prețuri. Ne dorim tot ce e mai bun pentru pacienții noștri, în consecință soluțiile propuse, aparatura și tehnica de lucru vor converge pentru a asigura un prognostic bun pe termen lung. Datorită laserului, atât pentru pacient, cât și pentru echipa medicală intervenția este una ușoară, rapidă și fără sângerare.

CAZUL 1

Primul caz de patologie orală este al unui câine frumos, din rasa Akita Inu, 5 ani care a ajuns la noi după multiple tratamente eșuate. Caz clasic de hiperplazie gingivală apărută ca reacție la fărâmițele de tartru rămase. Având în vedere că factorii cauzali nu au fost îndepărtați, administrarea de corticosteroizi sau realizarea mai multor antibiograme nu au fost de prea mare ajutor. Efectele secundare ale corticosteroizilor, însă, s-au instalat.

Vă invităm să urmăriți evoluția favorabilă, în fotografiile de mai jos, ca urmare a intervenției cu laser la noi în cabinet.

Patologiile orale cazul 1
Patologiile orale cazul 1 foto 2

CAZUL 2

Cazul numărul doi este al unei frumoase și cuminți fetițe din rasa boxer. Când spunem câine din rasa boxer ne așteptăm să găsim la 8 ani proliferări gingivale. Rasa boxer este o rasă predispusă la hiperplazie gingivală.

Patologiile orale cazul 2 foto 2
Patologiile orale cazul 2 foto 1

CAZUL 3

Cazul numărul 3 este de departe cel mai spectaculos caz al săptămânii. L-am prezentat și pe pagina noastră de Facebook. Întotdeauna am fost fascinată de patologiile orale, încercând să găsesc cauzele. De ce? Pentru că atunci când lanțul cauzal se întrerupe, rezultatele încep să apară. Hiperplazia gingivală la câine are multiple cauze pe care cu ușurință le veți descoperi citind literatura de specialitate. Una dintre cauzele determinante este și cea medicamentoasă. Dacă discutăm despre grupele de medicamente care determină hiperplazie gingivală, medicația anticonvulsivă administrată în epilepsie este recunoscută a fi factor direct. Cazul, pentru cei care ne urmăresc pe rețelele de socializare, este deja cunoscut. Rămâne spectaculos și de referință în cazuistica cabinetului nostru.

Patologiile orale - cazul 3

Fracturile dentare cu implicarea camerei pulpare

Patologiile orale tratate în această săptămână cel mai bine reprezentate au fost fracturile dentare cu implicarea camerei pulpare. Ele reprezintă patologia cea mai apropiată de sufletul nostru. Suntem pionieri în introducerea sterilizării canalelor radiculare cu ajutorul diodei laser în endodonția veterinară. Stomatologia umană a demonstrat că sterilizarea deltei apicale reprezintă călcâiul lui Ahile în endodonție. Stomatologia veterinară a venit și ea cu studii CBCT care au arătat că atât la pisici, cât și la câini această deltă apicală este prezentă. Tratamentul mecanico-antiseptic de canal nu reușește să sterilizeze tocmai acea deltă apicală. Unda laser pătrunde acolo unde celelalte tipuri de tratamente nu reușesc. Pacienții noștri nu reușesc să comunice prin același limbaj cu noi, așa că trebuie să anticipăm și să surmontăm eventualele complicații.

CAZUL 4

O frumoasă labrador-iță căreia i se ofereau oase fierte s-a prezentat pentru rezolvarea carnasierului fracturat. Așa cum știm și știți, dintele dureros este evitat în masticație, implicit autocurățirea nu se mai realizează iar dintele se îmbracă într-o cămașă de tartru. Tratat, detartrat, rezolvat.

Patologiile orale - cazul 4 foto 2
Patologiile orale - cazul 4 foto 1

CAZUL 5

Un năzdrăvan pisoi a căzut de la etajul patru. După rezolvarea problemelor cu lăbuța, a venit să își rezolve și problema caninului fracturat. Pe el îl știți din poziția Zen de pe rețelele de socializare.

Patologiile orale cazul 5 foto 2
Patologiile orale - cazul 5 foto 1

CAZUL 6

Un tânăr metis de copoi ardelenesc a reușit să își fractureze un incisiv. Și lui i-am sterilizat cu laserul canalul radicular pentru un prognostic bun pe termen lung.

Cazul 6

CAZURILE 7 ȘI 8

Toto și Mariola vor pleca spre o viață mai bună în Suedia. Înainte, însă, au trecut pe la stomatolog. Dată fiind vârsta, tipul fracturilor și tipul dinților fracturați am ales să aplicăm soluția radicală a extracției.

Patologiile orale - cazurile 7 si 8

CAZUL 9

Abcese recurente suborbitare. Remiteau sub tratament antibiotic, reveneau la întreruperea acestuia. Ce să fie, ce să fie? Bineînțeles un carnasier fracturat tot în oase fierte. Bucuria a fost dublată de faptul că, în ani diferiți am stat în același cartier: Ioșia, Oradea. Cu toate că a fost cel mai dificil carnasier de extras, datorită repetatelor procese acute infecțioase care au dus la o hipercementoză, am uitat efortul doar la gândul că am pășit pe aceleași cărări din Parcul Ghioceilor. Doresc să vă spun, că intervenția a fost una dificilă și din punct de vedere anestezic, pacientul nostru având și un defect de valvă mitrală. Cazul a decurs fără nici un incident.

Patologiile orale - 9

CAZUL 10

Un junior de 7 luni a reușit să își fractureze caninul superior stâng. O fractură neobișnuită care inițial ne-a dus cu gândul la o eventuală resorbție, însă neconfirmată de investigațiile complementare. Postfactum votez pentru un granulom intern Palazzi care a slăbit rezistența dintelui, făcându-l susceptibil la fractură. A revenit la control și al nostru pacient era fericit, dornic să își reia jocul cu mingea.

Patologiile orale - cazul 10

CAZUL 11

Un bichon năzdrăvan a reușit să găsească singur cheia terapeutică pentru o dizarmonie intermaxilară. Maxilarul era mai mic decât mandibula cu aproximativ 2 cm. Accidental si-a fracturat caninii maxilari care îl incomodau. L-am ajutat și i-am îndepărtat și rădăcinile restante.

Cazul 11

Gingivo-stomatitele cronice la feline

CAZUL 12

Bunicuțul este un pisoi salvat și tratat cu dragoste de o doamnă cu inimă mare. El este un pisoi salvat și tratat cu dragoste de o doamnă cu inimă mare. El și-a găsit căsuță în altă țară. Doamna a dorit să fie alături de el și în această încercare medicală, de edentare totală. La examinare am găsit dinți fracturați, necrotici, cu gingivită, cu hipersalivație, semn clar de durere dentară. Nu am făcut fotografii intraoperatorii pentru că nu era nimic frumos sau interesant. Era un caz clasic cu indicație de extracții totale. Ce este într-adevăr frumos, este filmulețul pe care la nici 3 ore de la revenirea din anestezie l-am primit. Ne-a încheiat frumos ziua.

Persistența dinților temporari

CAZUL 13

Patologiile orale tratate în această săptămână s-au încheiat cu extracția dinților temporari persistenți, la o domnișoară frumoasă de Yorkie. Se pare că 13 pentru noi este cu noroc pentru că în 30 de minute temporarii au fost dați zânei măseluță.

Persistenta dinților temporari

Patologiile orale tratate în această săptămână, după cum ați putut vedea, au fost cazuri multe cu abordări diverse. Fiecare și-a găsit o rezolvare favorabilă pe termen lung.

Pentru a face experiența la stomatolog una confortabilă, am achiziționat un set de salteluțe dedicate manoperelor cu pacienții intubați. Confortul pacienților și asigurarea unei stări generale de bine în timpul manoperelor reprezintă o prioritate pentru noi.

Salteluțele

Vă dorim zile cu soare și fără dureri dentare!

Patologii orale - foto final