Skip to main content

Complicațiile stomatologice veterinare datorate amânării intervențiilor este o temă pe care o avem de mult în calendarul nostru.

De ce?

Pentru că, uneori, prea multă dragoste duce la amânarea unor intervenții, iar această amânare, la multă suferință. Dacă mai adăugăm că suferința este a unor ființe care nu vorbesc același limbaj cu noi, impactul este și mai mare. Este vorba o suferință imensă de care trebuie să ținem cont.

Este foarte important ca atunci când cineva ne semnalează o problemă, să ne prezentăm în cabinetul specialistului, cât mai repede cu putință. Intervenția urgentă va cupa suferință, timp și bani.

Abcesele dentare veterinare

Patologia cu care deschidem Complicațiile stomatologice veterinare datorate amânării intervențiilor este abcesul dentar.

Ați avut vreodată un abces dentar sau o banală foliculită?

Dacă da, suntem convinși că știți ce înseamnă durerea.

Iată niște imagini ale săptămânii care a trecut:

Abces dentar mandibular

Apariția abcesului mandibular

Acest abces mandibular nu a apărut peste noapte. Mandibula este un os foarte dur. Abcesul apare ca o reacție la vârful rădăcinii, consecutiv gangrenei pulpei dentare. Această reacție crește în dimensiuni pe măsură ce organismul încearcă să o limiteze. Bacteriile care au determinat-o, încercând să supraviețuiască, se înmulțesc.

Toată această ”luptă” se petrece în os, iar osul mandibular nu este un os extensibil.

Imaginați-vă cum ar fi dacă ați avea un furuncul în talpă și ar trebui să călcați pe el?

La fel se întâmplă și cu dintele care are la vârf o pungă de puroi. Inevitabil, această pungă cu puroi va căuta o cale de drenaj care să scadă presiunea. Iată cum, după zile de durere, în cazul pacientei noastre a reușit să se exteriorizeze. Dar, nu într-un loc vizibil, ci spre limbă. Atunci când se ajunge în astfel de situații, doar extracția mai poate rezolva durerea atroce a pacientului.

În imaginea următoare veți vedea un abces submandibular, de mărimea unui ou de găină, la un câine de talie mică.

Dacă doriți să vedeți mai multe cazuri de abcese dentare la câini, le găsiți la capitolul corespondent.

Boala parodontală avansată la câini și pisici

Boala parodontală nu putea lipsi dintre patologiile care generează complicații stomatologie veterinare. Acestea afectează atât pisicile, cât și câinii. Rasele mici sunt mai afectate decât rasele mari. Există, însă și excepții. Printre aceste excepții se numără și ogarii, așa cum v-am prezentat pe rețelele de socializare în săptămâna care tocmai a trecut.

Boala parodontală reprezintă un procent ridicat din cazuistica Dentovet. Doar de la începutul anului 2022, am avut zece cazuri pe care le prezentăm în colajul de mai jos.

Este, totuși, foarte bine că s-au prezentat la timp în cabinet.

De ce?

Pentru că pasul următor ar fi fost fracurile mandibulare consecutive bolii parodontale.

Fracturi mandibulare consecutive bolii parodontale

Complicațiile stomatologice veterinare datorate amânării intervențiilor nu puteau să nu includă capitolul Fracturile mandibulare consecutive bolii parodontale. Acestea sunt cazuri de complexitate ridicată care par desprinse din cărțile de specialitate. Din păcate este o realitate cu care ne confruntăm des la Dentovet. Aceste fracturi reprezintă cea mai dureroasă și mai de nedorit complicație a bolii parodontale.

Ca părinți de rase mici, ar trebui să aveți în vedere că amânarea vizitei la stomatolog reprezintă o sabie a lui Damocles. Oricând, fără a avea loc un traumatism de intensitate ridicată, mandibula subțire ca o grisină, se poate fractura.

Cum?

Pungile parodontale adânci, de la nivelul rădăcinilor, lizează osul mandibular, acționând ca un ic în momentul unei mișcări masticatorii. De aici, până la fractura mandibulară, nu mai este o temă de dacă, ci de când.

Am reușit să rezolvăm pacienți aflați în astfel de situații. Însă, eforturile echipei medicale în timpul intervenției, dar și a părinților copiilor patrupezi pe parcursul recuperării, au fost uriașe. În plus, nerespectarea indicațiilor postoperatorii duce la noi fracturi în zonele învecinate fracturii.

Mai jos aveți un caz pe care l-am finalizat în această săptămână.

Comunicările oro-nazale consecutive bolii parodontale

Comunicările oro-nazale consecutive bolii parodontale, pe lângă că distrug irecuperabil aparatul ligamentar parodontal, însămânțează cavitatea nazală cu germeni din gură, având ca rezultat secreții nazale urât mirositoare. Într-o perioadă imediat următoare, dacă boala parodontală avansează, se pierd dinții, lăsând loc liber trecerii alimentelor din gură în nas. O dată ajunse acolo, direcții sunt doar două: spre nări, spre exterior sau spre plămâni, cu risc vital.

Un pacient, de talie mică, s-a prezentat în cabinetul nostru cum se vede în imaginea de mai jos.

Dintele a căzut și se pot observa, fără prea mari eforturi, cornetele nazale.

Închiderea comunicării nu este doar o manoperă de sutură, fără tensiune, a defectului. Închiderea comunicării, într-un astfel de caz, se realizează printr-un complex de manopere și tehnică avansată din zona de chirurgie buco-maxilo-facială.

Complicații stomatologice veterinare

Concluzii

Finalizăm tema Complicațiile stomatologice veterinare datorate amânării intervențiilor, stabilind câteva concluzii și recomandări. A amâna intervenția stomatologică veterinară datorită vârstei pacientului nu reprezintă o dovadă de iubire. Noi credem că ne dovedim iubirea abia atunci când acționăm, respectiv apelăm la specialist. Mai recomandăm și o acțiune logică și coordonată în acest demers. Astfel, pentru a crește șansele, începem să verificăm cordul și facem analizele de sânge. Apoi urmăm tratamentul potrivit scenariului medical cu care ne confruntăm.

Extracții dentare numeroase

Extracțiile dentare sunt cu atât mai numeroase, cu cât amânăm vizita în cabinetul veterinar de stomatologie. În aceste situații timpul nu se scurge în favoarea pacientului. Cu fiecare zi care trece, mai adăugăm o zi de suferință în viața pacientului, iar complicațiile medicale apar pe măsură ce timpul trece.

De ce să nu faceți o intervenție în plină stare de sănătate și cu pierderi osoase și dentare minime?

Problemele medicale abordate din timp au rezolvări ușoare. Pe măsură ce timpul trece, apar complicațiile, iar recuperarea pacientului este mai dificilă.

Cum va mai mânca fără dinți?

Odată instalate complicațiile stomatologice veterinare datorate amânării intervențiilor, inevitabil, vor fi necesare extracții. Frecvent ni se adresează întrebarea:

Cum va mai mânca fără dinți?

Am abordat acest subiect și în blogul lunii ianuarie 2021. Acum încercăm să ilustrăm vizual tema, cu imaginea unui pisicel la un an după realizarea extracțiilor totale la Dentovet.

Pisic dupa extractii totale

El este un pisoi care de un an nu mai are dinți. Dar, are o viață fericită, bucurându-se de mâncare. După cum se vede în fotografii, multă mâncare.

Cum s-a vindecat postextracțional, vă invităm să îl vedeți pe postarea din Social media.

Din Cluj-Napoca vă dorim zile cu soare și fără dureri dentare!

Complicațiile stomatologice veterinare datorate amânării intervențiilor