8 Martie plin de stomatologie veterinară este titlul blogului de azi. De ce? 8 Martie a fost definitoriu la Dentovet. Stomatologia veterinară la Dentovet a marcat o zi importantă, în care am reușit să ducem la bun sfârșit trei intervenții. Din aceste trei intervenții, două au fost de mare amploare, având un grad de dificultate crescut. Cu toate că echipa noastră este majoritar feminină, împreună cu dr. Adrian Toma, așa cum vă spuneam și pe rețelele de socializare, am început ziua de 8 Martie la ora 8 dimineața și am finalizat-o la ora 22.00. Iubim ceea ce facem, iar empatia pentru suferința pacienților noștri ne mobilizează, împingând anduranța fizică și intelectuală la cote maxime.
Am sărit peste blogul de duminică, săptămâna trecută, pentru că știam că urmează un 8 Martie plin de stomatologie veterinară. V-am dat un indiciu, pe seară, atunci când am postat multitudinea de cărți de căpătâi în chirurgia buco-maxilo-facială.
Cursurile de specializare, realizate cu titani ai stomatologiei veterinare internaționale au cântărit greu în bagajul de cunoștințe pe care l-am avut cu noi în data de 8 Martie. Dar, haideți să vedem de ce am afirmat că 8 Martie a fost unul plin de stomatologie veterinară?
Mandibulectomie rostrală la câine
Tumorile în sfera buco-maxilo-facială sunt diagnostice care provoacă orice specialist. Am fi preferat să intervenim în etapa dimensiunilor mici. Atunci când intervenția are loc în fazele inițiale, șansele de îndepărtare în totalitate a formațiunilor tumorale sunt maxime. După aspectul macroscopic și radiologic putem să pre-evaluăm caracterul benign sau malign al formațiunii. Diagnosticul de certitudine se pune doar pe baza examenului morfo-patologic. Dimensiunile formațiunii, infiltrarea osoasă, zonele de necroză, în cazul nostru, pledau pentru o tumoră cu caracter malign. Alimentarea pacientului se făcea cu dificultate, igiena acestuia nu se putea realiza, fără să mai vorbim de aspectul fizic al acestuia.
Sterilizând sala de intervenții în prealabil cu lampa bactericidă, ne-am asigurat un mediu de lucru steril. Tipul de intervenție era clar: îndepărtarea în bloc a zonei tumorale, care implica o mandibulectomie rostrală. Cu meticulozitatea unui chinez bătrân am ligaturat fiecare vas de sânge care ne compromitea vizibilitatea în câmpul operator. Cei care știu, principalele provocări ale unei asemenea intervenții ample, sunt cunoașterea anatomiei locale în detaliu și riscul hemoragic. După 3 ore de intervenție finalizam cu bine o operație amplă. Diagnosticul histologic inițial, orientativ, prezumtiv pus de conferențiar doctor Flaviu Tăbăran, este de mastocitom.
Extracții multiple chirurgicale pentru un teckel
În programul nostru operator, pacientul numărul doi își rezervase locul cu o săptămână în avans. După o scurtă pauză de masă, în care nici măcar nu ne-am uitat la telefon pentru că sunetele specifice mesajelor și telefoanelor au fost numeroase, am reluat munca. Pacientul era reprezentant al unei rase mici, cu bot lung, la o venerabilă vârstă. Ne așteptam ca extracțiile chirurgicale să fie mai greoaie, însă trebuie să recunoaștem că ale acestuia ne-au solicitat atât din punct de vedere chirurgical, cât și intelectual și al aparaturii. La finalul celor două ore de lucru, finalizam cu succes, 19 extracții dentare.
Fracturi mandibulare nefavorabile
În data de 6 martie primeam radiografiile unui pui de shar-pei, în vârstă de un an și o lună, accidentat mașină.
Am fost impresionați atunci când am diagnosticat fracturile nefavorabile multiple.
Ce înseamnă fractură mandibulară nefavorabilă?
O fractură mandibulară nefavorabilă este cea cu direcție cranio-caudală, dorso-ventrală. Este încadrată în categoria fracturilor nefavorabile pentru că mușchii ridicători ai mandibulei, cu fiecare contracție, desfac fractura. La o fractură cu direcție opusă, caudo-cranială, cu fiecare contracție, se lipesc marginile fracturii. Din radiografii am identificat cel puțin două fracturi nefavorabile.
L-am introdus în programul operator, reprogramând alți pacienți, pentru că fiecare clipă scursă era în defavoarea pacientului. Nu cred că am mai avut pacient cu mai multă suferință exprimată decât al nostru pui de shar-pei. Avea lacrimi în ochi de durere, iar plânsetele lui îți atingeau cele mai sensibile corzi ale sufletului. A reușit să ne mobilizeze pentru alte trei ore intense de lucru. Vă prezentăm în fotografia de mai jos aspectul clinic intraoral, urmând să revenim cu rezultatele muncii noastre în 6 săptămâni. Pacientul nostru se alimentează corespunzător, fiind fericit după vizita la noi în cabinet.
Încă o dată, vă mulțumim pentru toate urările de 8 martie transmise. Poate că nu am reușit să vă răspundem tuturor, dar considerați-vă îmbrățișați.
Nu avem cuvinte să vă mulțumim… Ne-ați impresionat!